Autor: Dr. Adrian COPCEA
In prezent, singura metoda directa de estimare a compozitiei corporale, IVNAA (In Vivo Neutron Activation Analysis), este utilizata doar in cercetare. Restul metodelor, desi indirecte, au avantajul unei aplicabilitati crescute, in special in nutritie si endocrinologie. Metodele indirecte cuprind atat determinari clinice: greutate, indice de masa corporala (IMC), circumferinta abdominala (CA), pliuri cutanate (antropometrie), cat si paraclinice (analiza prin bioimpedanta, tehnici imagistice: ecografie, IRM, CT, tehnici de dilutie si densitometrie).
Aplicabilitatea larga a antropometriei o recomanda ca metoda de baza in estimarea compozitiei corporale, fiabilitatea anumitor markeri clinici reflectandu-se si in includerea acestora in criteriile de diagnostic pentru afectiuni metabolico-nutritionale: obezitatea (IMC, CA), sindromul metabolic (CA). Dealtfel, utilizarea larga a acestor masuratori simple se bazeaza pe corelatiile foarte bune dintre parametrii clinici si una dintre principalele tinte ale evaluarii compozitiei corporale, adipozitatea. Astfel, IMC reflecta adipozitatea totala, in timp ce circumferinta abdominala se coreleaza bine cu adipozitatea viscerala, un tip aparte de dispozitie a tesutului gras, in jurul organelor, cu riscuri semnificative pentru afectiuni precum diabetul zaharat tip 2, steatohepatita non-alcoolica sau bolile cardiovasculare. Exista limitari ale utilizarii exclusive a markerilor clinici, in special prin rezultate fals-negative, o situatie tipica constituind-o obezitatea metabolica a normoponderalului (MONW = metabolically obese normal weight), o situatie metabolica ce nu poate fi depistata exclusiv prin metode clinice si care presupune riscuri pentru sanatate chiar in cazul unei greutati normale.
Din acest motiv, in medicina nutritiei s-au dezvoltat si raspandit, de-a lungul timpului, metode cu acuratete crescuta, precum densitometria (cantarirea in apa, ca varianta clasica si pletismografia prin dislocarea aerului, ADP, ca varianta moderna), tehnicile de dilutie, diagnosticul imagistic, si, ca ultima achizitie tehnologica, analiza prin bioimpedanta.
Dintre acestea, doua metode detin, in prezent, suprematia in aplicabilitatea in domeniul nutritiei clinice: DEXA (Dual X-Ray Absorptiometry) si BIA (Bioimpedance Analysis). DEXA (sinonim: DXA) cuantifica, printr-un tip particular de expunere radiologica, 3 tipuri de tesut (gras, slab si mineral osos), pornind de la atenuarea in 2 timpi a razelor X. Analiza prin bioimpedanta (BIA) determina ponderea diferitelor compartimente (tesut gras, non-gras, apa extracelulara) pe baza conductibilitatii electrice diferite a tesuturilor. Diferenta dintre rezistenta opusa curentului electric (numita bioimpedanta) de catre tesutul non-gras (conductor) si tesutul gras (rezistent la trecerea microcurentului), precum si diferenta de densitate dintre cele 2 compartimente corporale (0,9 g/cm3 pentru tesutul gras, 1.1 g/cm3 pentru tesutul non-gras) permit o estimare fiabila a adipozitatii totale, in special in cazul utilizarii sistemelor cu 6 electrozi (4 pentru talpi + 2 pentru maini).
Odata stabilita ponderea compartimentelor, se poate estima in mod individual metabolismul bazal, determinat in primul rand de compozitia corporala, si nu de trasaturi popularizate ca “metabolism lent” sau “metabolism accelerat”. Acesta este primul pas in prescrierea terapiei medical-nutritionale, indiferent de tinta ponderala stabilita. Dincolo de perspectiva nutritionistului, determinarea adipozitatii prin bioimpedanta poate avea un impact psihologic asupra pacientului cu obezitate, care poate vizualiza atat efectul nociv al masurilor nemedicale asupra compozitiei corporale (dietele), cat si beneficiile celei mai importante interventii din nutritie: activitatea fizica.
Publicat: 9 ianuarie 2014. @Asteco Nutritie
Autor: Dr. Adrian COPCEA, medic specialist nutritionist-diabetolog.
www.astecomedical.ro
Felicitari pentru blog!
RăspundețiȘtergere