Jurământul lui Hipocrate: o poveste prea veche şi prea nouă

Foto: Ziua de Cluj

Sunt 11 ani de când am depus jurământul lui Hipocrate. Era la finalul facultăţii, şi, dacă nu mă înşel, în 2002 încă Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti ‘Carol Davila’ utiliza versiunea clasică:

“Jur pe Apollo, pe Asclepios, pe Higeea si Panaceea, pe totii zeii si zeitele, luandu-i ca martori ca voi indeplinni, pe cat ma vor ajuta puterile si priceperea, juramantul si legamantul care urmeaza.

Pe invatatorul meu intr-ale medicinii il voi socoti deopotriva cu cei care m-au adus pe lume, voi imparti cu el averea mea si, la nevoie, ii voi indestula trebuintele, pe copiii sai ii voi privi ca pe fratii mei si, daca vor dori sa devina medici, ii voi invata fara plata si fara sa le cer vreun legamant.

Preceptele, lectiile orale si tot restul invataturii le voi impartasi fiilor mei, fiilor invatatorului meu si ucenicilor uniti printr-o fagaduiala si printr-un juramant, potrivit legii medicale, dar nimanui altcuiva.

Le voi indruma ingrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cat ma vor ajuta puterile si mintea, si ma voi feri sa le fac orice rau si orice nedreptate.

Nu voi incredinta nimanui otravuri, daca imi va cere, si nu voi indemna la asa ceva, tot astfel nu voi incredinta nici unei femei leacuri care sa o ajute sa lepede. Imi voi petrece viata si voi indeplini mestesugul in nevinovatie si curatie.

Nu voi practica operatia scoaterii pietrelor din basica udului, lasand-o in seama celor ce se ocupa cu aceasta. In orice casa as intra, voi intra spre folosul bolnavilor, pazindu-ma de orice fapta rea si stricatoare comisa cu bunastiinta, mai ales de ademenirea femeilor si a tinerilor liberi sau sclavi.

Orice as vedea si as auzi in timp ce imi fac meseria sau chiar in afara de aceasta, nu voi vorbi despre ceea ce nu-i nici o nevoie sa fie destainuit, socotind ca, in asemenea imprejurari, pastrarea tainei este o datorie.

Daca voi respecta acest legamant fara sa-l calc, fie sa ma bucur pe deplin de viata si de meseria mea, pururi cinstit de ceilalti, iar daca il voi nesocoti si voi fi un sperjur, merit sa am o soarta dimpotriva.”

O mică plimbare pe YouTube mi-a actualizat cunoştinţele: în prezent se utilizează versiunea modernă, de fapt o versiune modificată de jurământ adaptată după Declaraţia de la Geneva din 1948. El este considerat jurământul lui Hipocrate – versiunea modernă:

“Odata admis printre membrii profesiunii de medic:

Ma angajez solemn sa-mi consacru viata in slujba umanitatii.

 Voi pastra profesorilor mei respectul si recunostinta care le sunt datorate. Voi exercita profesiunea cu constiinta si demnitate.

Sanatatea pacientilor va fi pentru mine obligatie sacra.

Voi pastra secretele incredintate de pacienti chiar si dupa decesul acestora.

Voi mentine prin toate mijloacele onoarea si nobila traditie a profesiunii de medic.

Colegii mei vor fi fratii mei.

Nu voi ingadui sa se interpuna intre datoria mea si pacient consideratii de nationalitate, rasa, religie, partid sau stare sociala.

Voi pastra respectul deplin pentru viata umana de la inceputurile sale chiar sub amenintare si nu voi utiliza cunostintele mele medicale contrar legilor umanitatii.

Fac acest juramant in mod solemn, liber, pe onoare!”

Ca esenţă, jurământul lui Hipocrate aparţine domeniului eticii medicale. Un domeniu cu atât mai actual cu cât medicina a ajuns în zilele noastre să fie de o complexitate nemaiîntâlnită. În puţinele discuţii pe teme de etică medicală şi deontologie la care am participat (unele absolut consistente, în cadrul masterului de biostatistică medicală pe care l-am urmat) mi-am dat seama că domeniul deontologiei medicale este mai complicat decât aş fi crezut. Şi nu doar în situaţii “clasice” pentru etica medicală precum avortul sau eutanasia, dar actualitatea zilelor noastre ne arată că nu doar România, ci multe ţări au de luat decizii dificile: ce se întâmplă cu neasiguraţii, unde se trasează liniiile între diferite tipuri de asigurări medicale, şi cât de drepte sunt ele…şi, în raport cu sistemele în care lucrează, şi medicii ajung să “împrumute” din neajunsurile etice ale sistemului. Chiar şi într-o realitate “ideală”, medicii au, în multe domenii, decizii dificile de luat.: spre exemplu a anunţa sau nu un diagnostic de cancer pacientului. Un profesor de etică a ales, într-un curs la care am participat, un exemplu şi mai elocvent pentru ce înseamnă acest domeniu: “dacă ar fi să salvaţi, în timpul unei naşteri, viaţa mamei sau a copilului, ştiind că doar una din cele două vieţi se poate salva, ce aţi face?”.

Jurământul lui Hipocrate se depune şi în alte ţări. Aproximativ 98% dintre facultăţile din Statele Unite depun un tip sau alttul de jurământ, iar din acestea, aproximativ jumătate utilizează o versiune a jurământului lui Hipocrate. În Marea Britanie 50% dintre facultăţi utilizează în ceremonii jurăminte, dintre care, probabil, cea mai mare parte o versiune a jurământului lui Hipocrate. Francezii chiar semnează un document de acest tip, versiunea modernă a jurământului, adoptată de Ordre des Medecins.

Unii spun că menţinerea acestui jurământ este un semn de recunoaştere pentru Hipocrate din Cos (Hippocrates, 460-370 î.Hr.), considerat părintele medicinii. Alţii recunosc pasaje de extremă actualitate în interiorul textului original, legate de integritatea morală, confidenţialitate, priorităţi, relaţia cu brealsa medicilor în general. Într-o altă ordine de idei, din punct de vedere legal jurământul lui Hipocrate nu are valoare, el este doar un reper moral, aşa cum sunt şi jurămintele depuse de primari, politicieni, jurişti şi alte categorii profesionale care au această tradiţie. În cazurile care necesită analizarea activităţii sau unor decizii sau acte medicale precise, este de competenţa comisiilor de specialişti, a Colegiilor Medicilor şi a avocaţilor trasarea limitelor între malpraxis şi practica corectă. Uneori graniţa este subţire, alteori ceea ce se poate numi malpraxis într-o ţară subdezvoltată ar putea fi de fapt un compromis cu “malpraxisul” general al sistemului de sănătate.

Autor: Dr. Adrian Copcea, Centrul Medical Asteco Cluj-Napoca
Publicat: 5 ianuarie 2014

Referinţe:

1. Hulkower R (Albert Einstein College of Medicine, New York): The History of the Hippocratic Oath: Outdated, Inauthentic, and Yet Still Relevant. The Einstein Journal Journal of Biology and Medicine.

2. Orr RD, Use of the Hippocratic Oath: a review of twentieth century practice and a content analysis of oaths administered in medical schools in the U.S. and Canada in 1993. Journal of Clinical Ehtics, 1997

3. Medical oaths and declarations, BMJ. 2001 December 22; 323(7327): 1440–1441

4. Wikipedia (France). Serment d’Hippocrate.

5. Association des Medecins du canton de Geneve. Declaration de Geneve, 1948

6. YouTube.com. Juramantul lui HIpocrate. Festivitate a Universitatii de Medicina si Farmacie ‘Carol Davila’ Bucuresti, Medicina Generala, Promotia 2013

7.dansantimbreanu.wordpress.com. Jurământul lui Hipocrate – se respectă oare în România?

8. Ordre National des Medecins, France. Le serment d’Hippocrate, 2012 (online)

9. Ziua de Cluj. Ceremonie de absolvire la UMF Cluj: peste 1.000 de mediciniști rostesc jurământul lui Hipocrate pe Cluj Arena, 2012