Interviu cu Dr. Adrian Copcea pe teme de nutritie, decembrie 2016
Rep. Ce
înseamnă o nutriţie sănătoasă, mănâncă românii, în general, greşit ?
Nutriţia sănătoasă e cea care ne asigură o
sănătate bună inclusiv o stare psihică bună şi o energie fizică corespunzătoare.
Nutriţia sănătoasă furnizează în mod adecvat toate substanţele ce ne sunt
necesare creşterii şi dezvoltării, funcţionării corespunzătoare a organismului
şi, atunci când e cazul, gestionării afecţiunilor. Nutriţia este practic cea
care ne oferă toate substraturile chimice pentru viaţă, „combustibilul”, iar
nutrienţii necesari sănătăţii sunt deja definiţi: pentru energie utilizăm
glucoză, în structura celulelor intră grăsimi, carbohidraţi şi proteine, în
componenţa majorităţii hormonilor şi substanţelor prin care organele comunică între
ele intră grăsimi şi proteine. Pentru structura şi diversele funcţii ale
organelor (de exemplu oasele, părul, pielea) avem nevoie de vitamine şi
minerale, iar pentru coabitarea cu stresul şi pentru adaptarea la mediu ne sunt
necesare şi alte substanţe, precum antioxidanţii. Nu în ultimul rând alimentele
pe care le mâncăm trebuie să ne placă şi să fie cât mai sigure, respectiv nu
doar să ne aducă nutrienţii necesari ci, mai mult, să nu ne facă rău. Pentru a
îndeplini toate aceste roluri, o nutriţie sănătoasă este diversă, ordonată, sigură,
plăcută şi potrivită fiecăruia.
Rep. Toti
nutritioniştii spun ca trebuie sa avem o alimentatie echilibrată. Ce înseamnă
asta?
Există anumite reguli pentru ca o alimentaţie să
poată fi numită „echilibrată”. Termenul se poate defini atât prin ceea ce are
nevoie alimentaţia să conţină, respectiv toate sursele de substanţe utile
(glucide, proteine, lipide, minerale, vitamine şi alţi micronutrienţi, lichide)
într-o bună proporţie şi cu o bună calitate. Invers, alimentaţia echilibrată ar
putea fi definită şi prin opoziţie cu alimentaţia dezechilibrată, cea care are
defecte cantitative şi calitative, cea care conduce la boli, care nu oferă
substanţele necesare. O alimentaţie care conduce la obezitate este
dezechilibrată (energetic şi calitativ), o alimentaţie care duce la carenţe
vitaminice, din nou, este dezechilibrată. La fel o alimentaţie pe fondul căreia
nu ne simţim energici ci, dimpotrivă, mereu obosiţi. O alimentaţie din care
lipsesc grupe de alimente sau de substanţe nutritive (fără a fi compensate
activ şi în cunoştinţă de cauză) este, din nou, dezechilibrată. Spre exemplu o
alimentaţie fără fructe şi legume nu poate acoperi niciuna din definiţiile pentru
alimentaţia echilibrată.
Rep. Care
sunt cele mai frecvente greşeli pe care le fac românii în alimentaţie?
Şi românii ca şi alte populaţii fac greşeli
alimentare în primul rând pentru că alimentaţia nu este un comportament
programat, ci cei mai mulţi dintre noi mâncăm „ce este” sau „când putem”.
Aceasta e prima şi marea greşeală: alimentaţia nu ne mai este, ca altădată, un
obicei familial, stabil, ordonat, premeditat. Numeroase greşeli sunt
identificate şi la români ca şi în alte populaţii în care apar boli de
nutriţie, în special obezitatea şi diabetul tip 2: se mănâncă tot mai mult în
oraş, tot mai puţin gătit, tot mai puţine fructe şi legume, tot mai multe
alimente de proastă calitate precum sucurile cu zahăr sau alimente din gama
fast-food, se consumă zahăr şi sare în cantităţi mari precum şi grăsimi
industriale nesigure sau chiar nocive. Practic se mănâncă tot mai mult şi tot
mai prost, cu alimente tot mai dense caloric şi tot mai sărace nutritiv. Mai
simplu spus, un defect major atât la români dar nu numai este că se mănâncă
multe„calorii goale”. O foarte mare parte din alimentele consumate rapid şi
preferate mai ales de tineri sunt gustări la pungă sau ce în aparenţă oferă o
diversitate de gusturi dar în realitate au foarte frecvent o singură reţetă:
făină cu grăsime industrială plus zahăr sau sare şi diferiţi aditivi. Consumul
în cantităţi mari al unor astfel de produse se face, cel mai adesea, în
detrimentul alternativelor mai sănătoase care sunt lăsate deoparte în multe
momente ale zilei: mâncarea gătită, lactatele, fructele şi legumele. Practic
chiar dacă unul din produse poate fi considerat „sigur” sau „inofensiv”, în
schimb când tragem o linie şi analizăm tiparul alimentar pe toată ziua
constatăm adesea mari dezechilibre nutriţionale, bolile de nutriţie nu pot
apărea fără o explicaţie şi în alimentaţie. E greu de conceput că epidemia de obezitate
a apărut cu alimente bune, chiar şi pe fondul stilului de viaţă modern. Cu
siguranţă exisă o problemă mare în aportul de zaharuri şi grăsimi, ele sunt
atât componentele de bază ale trigliceridelor ce umplu celulele grase, cât şi
substanţe ce derutează major sistemele noastre de menţinere a greutăţii.
Rep. De
ce anume trebuie să ţinem cont atunci când ne alegem alimentele, la
cumpărături, de exemplu?
Această întrebare nu poate primi un răspuns
simplu. Există numeroase grupe de alimente, fiecare cu paleta ei de calitate,
gust, preţ, încredere din partea consumatorului. Instrumentele pe care le avem
acum la îndemână, ca simpli consumatori, sunt propria experienţă, propria
educaţie şi eticheta produsului. Pentru multe alimente contează calităţi precum
aspectul, originea, mirosul, gustul într-o experienţă anterioară, acesta este
cazul pentru numeroase fructe şi legume. Spre exemplu mulţi dintre noi simţim
un gust cu totul diferit la o roşie de grădină comparativ cu roşiile din
agricultura intensivă iar acest gust nu este înşelător, dimpotrivă: alimentele
mai gustoase au şi calităţi nutritive mai bune. În ce priveşte produsele din
carne, din nou, pot exista repere deja menţionate la standurile producătorilor,
spre exemplu care a fost sursa de hrană a animalului sau mediul de creştere. Şi
pentru ouă există o codificare cu 4 trepte ce se referă la calitate. Desigur, menţionarea
„bio” este un reper important în contextul în care prezenţa acestui termen pe
etichetă presupune certificarea conform cu nişte standarde de calitate. La fel,
menţionarea 100% pe cutiile de suc presupune că zaharurile provin doar din
fructele respective şi nu există zahăr adăugat. Şi sunt numeroase astfel de
repere, dar, în realitate, cunoaşterea tuturor acestor detalii presupune un
proces de educaţie complex. Întrucât este imposibil de a transmite la nivel de
populaţii mesaje în care să explicăm astfel de repere, atunci când ne adresăm
unor populaţii mai largi preferăm, ca specialişti, să transmitem mesaje mai
simple. Eu adeseori formulez sfaturi de tipul: „consumaţi mai puţine alimente
pe stradă, mai puţine alimente la pungă, mai puţine alimente la vrac”. Interacţiunea între consumator, producător şi
instituţiile de reglementare este complexă şi, mai ales, dinamică în timp, iar
noi ca simpli consumatori, în realitate, ne putem baza doar pe experienţă,
intuiţie, încrederea în producător şi în instituţiile de control. Din aceasta
derivă şi un alt sfat: acela de a consuma de la producători pe care îi
cunoaştem, de a consuma fructe şi legume de sezon, din surse pe care le ştim. Un
alt exemplu care ilustrează complexitatea problemei o constituie alegerile
noastre în ce priveşte consumul de peşte. Nici măcar marile instituţii
internaţionale de nutriţie nu pot formula un sfat universal, având în vedere
diferite neajunsuri atât în ce priveşte provenienţa oceanică cât şi
acvacultura, de aceea, spre exemplu, un sfat public asumat de astfel de
instituţii este: „interesaţi-vă la pescarii din zonă referitor la diferitele
specii de peşti”. Este, cu adevărat, o întrebare dificilă chiar şi pentru noi
iar răspunsul se poate întinde pe cărţi întregi.
Rep. Care
este cel mai sănătos mod de preparare a hranei?
Există mai multe variante de consum sănătos al
hranei, fiecare cu avantajele lui: crud (nepreparat termic) şi preparat termic,
„gătit”. Anumiţi nutrienţi se conservă mai bine în stare crudă (inclusiv
congelată la puţin timp după culegere), alţii sunt mult mai bine puşi în
valoare în forma gătită (un exemplu de aliment foarte sănătos, gătit, sunt supele
de legume). Gătirea prin prăjirea grăsimilor are diferite dezavantaje dincolo
de adausul masiv de consistenţă pentru un anume produs (aşa cum sunt cartofii
prăjiţi), spre exemplu generarea unor produşi cu potenţiale efecte negative (de
ex. acrilamida). Astfel de neajunsuri există şi la prepararea direct pe grătar
sau la afumare. Există însă suficiente alternative sănătoase, inclusiv prin
intermediul produselor electrocasnice (tigăi, cuptoare, aparate de gătit cu
aburi) dar mai ales prin prepararea tradiţională românească a unor mâncăruri
(ciorbe, tocăniţe, preparate la cuptor). Eu încurajez o alimentaţie în care să
existe atât mâncăruri crude (salate de legume, fructe), cât şi alimente gătite,
respectiv măcar„o masă caldă” în fiecare zi, dacă putem. Dealtfel anumite
alimente nici nu se recomandă a fi consumate altfel decât preparate termic, de
exemplu mazărea şi fasolea boabe, alimente al căror consum îl încurajez.
Rep. Este
mai nocivă alimentaţia românilor din ziua de azi decât pe vremea lui Ceauşescu?
(mulţi spun că atunci se mânca mai sănătos).
Este o întrebare nu atât nutriţională cât mai
ales istorică. Personal se întâmplă să îmi amintesc bine acea perioadă,
inclusiv cozile la lapte, raţiile, pâinea împletită, dulciurile noastre din
copilărie (inclusiv pufuleţii, pufarinele, bomboanele şi chiar glucoza, care se
găsea sub forma unor tablete albe). Ce putem spune, comparativ, este că
impresia noastră de acum, şi nu cred că ne înşelăm, este că per total mâncam
mai sănătos. În ce sens. Mâncam mult mai mult în familie, mâncam mult mai puţin
pe stradă, fructele şi legumele ni le amintim cu alte gusturi, mai puternice,
şi asta, am spus-o mai devreme, denotă o mai bună calitate. Cu siguranţă,
„E-urile” (aşa se numesc aditivii aprobaţi în Europa) erau mai puţine, consumam
mai multe alimente proaspete decât conservate (sau cele conservate cunoşteam
bine, pentru că erau cele puse pe iarnă în casele noastre). Per total mulţi
avem o amintire romantică legată de calitatea alimentelor dar nu s-a făcut
niciodată o analiză ştiinţifică. Tot intuitiv şi fără a avea date pot spune că
mâncam mai puţin, eram mai puţin stresaţi, făceam mai multă mişcare, socializam
mai mult (iar socializarea este asociată cu longevitatea în foarte multe
cercetări). Eu am fost copil pe vremea lui Ceauşescu şi eram mai mereu afară,
în aer liber, împreună cu toţi copiii de la blocurile din jur. Şi, o
mărturisesc, nici nu îmi mai amintesc prea bine ce mâncam, mâncarea nu era
atunci o preocupare şi în niciun caz o problemă pentru majoritatea covârşitoare
a copiilor. Era în schimb o preocupare pentru părinţi care se confruntau cu un
acces dificil, ceea ce, pe de altă parte, conducea la existenţa multor mese
gătite, „economice”. Eram cu toţii mai slabi, acesta este adevărul, ceea ce,
indirect, ne spune că mâncam mai sănătos. Mai mult din constrângeri, e adevărat,
dar se întâmpla asta.
Rep. Carnea
reprezintă cea mai importantă sursă de proteine, ar trebui sau nu scoasă din
alimentaţie?
Pe baza tuturor datelor ştiinţifice actuale nu
se poate recomanda nici să evităm carnea nici să o includem în mod obligatoriu.
Mai precis, în clipa de faţă sunt definite ca sănătoase atât tipare omnivore
care includ carne, cât şi tipare vegetariene (care, prin definiţie, nu includ
carne). Proteinele sunt, într-adevăr, o faţetă majoră a problemei în cazul
exlucerii cărnii (dar nu singura), dar toate datele arată că în regimurile
ovo-lacto-vegetariene acest neajuns este uşor compensat, şi chiar în regimurile
strict vegetariene (vegane) poate fi compensat dacă meniul este bine gândit şi
respectă nişte reguli pentru a furniza de-a lungul zilei proteinele necesare.
Un nutriţionist decent şi bine pregătit intreabă în primul rând o persoană pe
care o are în faţă dacă preferă sau nu să includă carnea în meniu, şi fie că
preferinţa este de a include, fie de a exclude, există versiuni sănătoase
pentru ambele opţiuni.
Rep. Se
confruntă clujenii cu probleme de obezitate, vin la dumneavoastra cu aceasta
problema?
Chiar în acest an au fost prezentate rezultatele
unui studiu epidemiologic pe eşantion reprezentativ, studiul ORO, coordonat de
Asociaţia Română pentru Studiul Obezităţii, a cărei conducere se află chiar la
Cluj-Napoca. El a arătat că în Banat, Crişana şi Transilvania obezitatea este
prezentă la adulţi în proporţie de 18.8% iar supraponderea de 28%, ambele cu
2-3 procente sub media pe ţară. Ponderea cumulată pentru suprapondere şi
obezitate în România este de mai mult de jumătate din populaţie, mai precis 54.7%
conform acestei cercetări. Nu doar eu, toţi specialiştii care se ocupă de aceste
afecţiuni sunt căutaţi şi nu doar prin prisma faptului că problema este atât de
frecventă dar mai ales pentru că de câţiva ani pacienţii noştri au
conştientizat că nu merită sacrificată propria sănătate pentru soluţii
miraculoase de pe Internet şi că e mult mai sigură dar şi eficientă (pe termen
lung) o intervenţie făcută cu ajutorul specialiştilor. Cred că nu greşesc când
spun că atât în rândul consultaţiilor mele cât şi ale colegelor mele calificate
în nutriţie şi dietetică din clinică avem peste 80% solicitări pe motive de
obezitate, atât la adulţi cât şi la copii. În plus avem în urmărire şi peste
2400 de clujeni cu diabet zaharat tip 2, o afecţiune strâns legată de obezitate
în marea majoritate a cazurilor. Deci aş spune că obezitatea, per total, atât
necomplicată cât şi complicată cu diabet tip 2 sau alte afecţiuni pe care le
diagnosticăm şi tratăm (dislipidemii, steatoză hepatică, hipertensiune, boli
cardiovasculare etc.) ocupă cea mai mare parte a orarului meu şi sunt convins
că asta se întâmplă şi cu ceilalţi specialişti, medici sau dieteticieni. Dealtfel
apariţia însăşi a acestor specialităţi şi specialişti şi chiar ponderea atât de
mare în mass-media a discuţiilor pe teme de nutriţie are exact această explicaţie:
suntem în mijlocul unei epidemii de obezitate şi diabet.
Rep. Ce
părere aveţi de curele de slăbire ţinute “după ureche”?
De ani de zile m-am exprimat public împotriva
dietelor, în articole, în postări pe mediile de socializare, în emisiuni, dar
este imposibil ca noi specialiştii să mai putem contracara prezenţa şi apetenţa
pentru diete. În orice caz nu în acest context cultural, informaţional. Am
spus-o cu toate ocaziile: dietele sunt nocive. Dar chiar şi după ce ne-am
pronunţat noi, specialiştii, împotriva lor, autorii s-au regrupat în spatele
unor alte sintagme, de exemplu „stil de viaţă” şi îşi continuă activitatea.
Deja mie şi „stil de viaţă” îmi sună gol atunci când expresia e plasată pentru
a vinde ceva, de la produse de slăbit la diete tipărite. Cu siguranţă eu nu văd
ca pe un stil de viaţă mâncatul după o hârtie gata tipărită scoasă dintr-un
sertar după 10 minute de discuţie. Nici nu mai pomenesc mâncatul după o listă a
unui medic francez, listă ce cuprinde doar carne, lactate slabe, legume şi încă
mici adausuri şi exclude fructele sau alte grupe alimentare benefice. Ce vreau
să spun. Da, schimbarea stilului de viaţă este soluţia, dar viaţa unui om nu se
schimbă după o discuţie scurtă cu un specialist care înmânează o dietă gata
scrisă şi, cu atât mai puţin, după tipărirea unei diete de pe Internet. Viaţa
se schimbă în bine atunci când întreg ansamblul e mai bun: stresul, mişcarea,
odihna, orarul de serviciu, alegerea alimentelor, înţelegerea rolului lor, şi,
desigur, şi plăcerea furnizată de alimente. Dietele nu fac altceva decât ca pe
o perioadă scurtă să agreseze organismul şi să conducă la o scădere
bolnăvicioasă în greutate şi iluzii ce costă scump pe termen lung. Fenomenul
yo-yo şi, mai ales, sentimentele de învinovăţire şi chiar depresiile care apar
după eşecul unei diete (dealtfel previzibil dacă dieta este proastă) sunt mult
mai rele decât schimbări mai mici, mai puţine, dar mai eficiente în exact
lucrurile cele mai importante: alegeri mai bune, orar mai bun, diversitate,
moderaţie. Ceea ce nu înseamnă „slăbire lentă”, ci mai degrabă „slăbire
inteligentă”, dacă este bine prescrisă şi, desigur, dacă este alcătuită astfel
încât să „convină” persoanei în cauză şi să fie urmată. Cum spunem deseori, cea
mai bună dietă e cea care este urmată.
Rep. Când
trebuie să cerem ajutorul, să apelăm la un medic nutriţionist?
Există numeroase afecţiuni în care este utilă
discuţia cu un specialist în nutriţie. În ce priveşte tulburările de greutate,
eu cred că cel puţin cazurile de obezitate trebuie să ajungă la specialist. Obezitatea
poate conduce la diabet, din acest motiv este nevoie de testări cel puţin
anuale de glicemie. De asemenea obezitatea se asociază cu riscuri
cardiovasculare, mai ales când există o dispoziţie riscantă a grăsimii, aşa cum
este depunerea pe burtă (obezitatea masculină), această depunere se corelează
şi cu depuneri de grăsime în organe (de exemplu ficatul, uşor de investigat
prin ecografia abdominală şi analize) dar şi pe vasele de sânge, inclusiv cu
riscurile aferente: bolile cardiace, accidentele vasculare. Foarte frecvente
sunt şi anomaliile asociate ce pot fi depistate prin analize: modificări ale
colesterolului şi fracţiunilor sale, trigliceridelor, analizelor de ficat,
acidului uric. Cel puţin o evaluare globala a obezităţii, inclusiv analizele de
sânge, este importantă. Odată stabilit profilul persoanei, mai departe,
intervenţia de nutriţie poate fi gestionată atât de medici nutriţionişti
(diabet, nutriţie, boli metabolice) cât şi de dieteticieni. Alte situaţii în
care se solicită ajutorul medicului nutriţionist sau dieteticianului sunt, de
multe ori, boli a căror evoluţie poate fi îmbunătăţită prin nutriţie, inclusiv
boli digestive, hepatice, dislipidemii. De multe ori medici de alte
specialităţi îndrumă către nutriţionist, mai ales medicii ortopezi sau
reumatologi, pentru a aborda şi al doilea set de complicaţii ale obezităţii:
cele mecanice. Pacienţii însă nu pot fi obligaţi să se adreseze, dar eu cred că
este prudent să discute cu un specialist, inclusiv pentru propria linişte sau
pentru a se asigura că ceea ce urmează să facă nu este riscant pentru sănătate
(de exemplu o dietă de un anumit tip). Repet şi aici: obezitatea nu este o
afecţiune simplă, nu este o depunere inestetică de grăsime, ci o problemă
complexă metabolică şi hormonală, iar abordarea ideală nu poate fi altfel decât
multidisciplinară.
Rep. Ce
le recomandati şi ce nu le recomandaţi românilor să mănânce de sărbători ?
Arareori formulez recomandări generale, mai
ales de sărbători, când cu toţii ne bucurăm de perioada de libertate, de
linişte, de timpul mai mult disponibil pentru noi. Recomandarea mea este să se
bucure de sărbători, inclusiv culinar, dar cu precauţii. Cei care ştiu că au
afecţiuni ce pot fi agravate de meniurile grele de sărbători, mai ales la
ieşirea din perioada de post, trebuie să fie atenţi la acele componente
alimentare care le fac rău, inclusiv grăsimile, alcoolul, dulciurile în exces.
Cei care au, au avut sau sunt predispuşi la pancreatite, gastrite, boli ale
colecistului, dezechilibre majore ale diabetului, gută, boli ale ficatului,
trebuie să fie în mod special precauţi şi să nu uite sfaturile medicului, mai
ales cele care se referă la moderaţie. Eu recomand mesele tradiţionale, nu pot
recomanda altceva, în schimb recomand tuturor să încerce să nu-şi umple, mai
ales acum, frigiderul sau cămara cu lucruri inutile şi care pot pune probleme
celor bolnavi, aşa cum sunt sucurile cu zahăr, ronţăielile sau dulciurile din
comerţ. Recomand, de asemenea, împărţirea meselor în mai multe momente şi, dacă
se poate, ar fi indicat să nu lipsească legumele şi chiar murăturile, iar
deserturile, dacă sunt în cantităţi mari, să fie acompaniate de mai multă
mişcare. Nu în ultimul rând recomand tuturor să nu se ambiţioneze să nu pună
kilograme de sărbători, un plus de 1-2 kilograme se poate întâmpla tuturor şi
se poate remedia după sărbători cu mai multă grijă.
Interviul a fost acordat de Dr. Adrian Copcea
pentru Anca Colibăşanu, reporter Monitorul de Cluj.
Contact Dr. Adrian Copcea: Centrul Medical ASTECO, Cluj-Napoca, str. Constantin Brancusi 105
Web: www.astecomedical.ro
Contact Dr. Adrian Copcea: Centrul Medical ASTECO, Cluj-Napoca, str. Constantin Brancusi 105
Web: www.astecomedical.ro