marți, 8 aprilie 2014

Noutati la conferinta de Diabetologie ADIT 2014



A 6–a Conferinţă internaţională “Advances in Diabetes and Insulin Therapy” (ADIT 2014) s-a desfăşurat în perioada 3-5 aprilie la Belgrad (Serbia). Programul ştiinţific a cuprins teme de actualitate în terapia diabetului zaharat, inclusiv revizuirea datelor actuale cu privire la noile tratamente ale diabetului: terapiile incretinice şi inhibitorii de SGLT-2. Impresiile “la cald” se referă la conferinţe pe care le-am apreciat în mod deosebit, şi asupra cărora mă refer în cele ce urmează. 



Despre diabet cunoştinţele încă se acumulează, iar noile terapii dezvăluie mecanisme care ar putea duce în viitor la tratarea cauzelor profunde ale bolii: rezistenţa la insulină şi pierderea treptată a capacităţii de producţie a insulinei în celulele beta pancreatice. Astfel de mecanisme de bază încă se descoperă, şi datele concrete privind remisiunea (“vindecarea”) diabetului prin chirurgia obezităţii sau efectele terapiei cu analogi de hormoni gastrointestinali vin să aducă noi ipoteze cu privire la cauzele acestei boli complexe.

În această ordine de idei, semnalez conferinţa de excepţie a profesorului Antionio Ceriello (Barcelona), o conferinţă care se întoarce la bazele fenomenelor metabolice şi cardiovasculare. Cercetările profesorului Ceriello pleacă de la întrebări de bază: de ce există receptori ai hormonilor gastrointestinali în inimă? De ce apare rezistenţa la insulină? Răspunsurile vin coerent şi susţinute de cercetarea fundamentală. Astfel de concluzii formulate de Ceriello sunt următoarele: ateroscleroza este un fenomen prandial. Cu alte cuvinte alimentele ne duc în mod special la infarct, iar momentele de masă sunt cele mai vulnerabile momente metabolice. Altă concluzie este că rezistenţa la insulină este de fapt un fenomen de apărare a organismului împotriva stresului cauzat de glucoză şi acizii graşi liberi, cu alte cuvinte stresul oxidativ. Practic muşchii, adipocitele şi ficatul se apără de agresiunea glucozei prin acest fenomen central în bolile metabolice şi cardiovasculare. Ca şi noutate, analogii de GLP-1 au dovedit că îmbunătăţesc funcţia inimii după infarct, susţinând ipoteza aterosclerozei postprandiale.

O altă prezentare notabilă, susţinută de Wolfgang Schmidt, hepatolog şi diabetolog, s-a referit la terapiile moderne ale diabetului, punând in discuţie mecanisme interesante de legătură între obezitate, diabet şi saţietate. Astfel, de remarcat sunt efectele analogilor de GLP-1 pe grăsimea viscerală, via mecanisme clasice de tipul activării neuronilor din area postrema şi nucleul tractului solitar (ştiut fiind că nervul vag activează în periferie receptorii de GLP-1). Un mecanism notabil, care se alătură fenomenelor clasice de rezistenţă la insulină şi leptină, este recent descoperita rezistenţă la GLP-1 care poate fi înfrântă tot cu GLP-1, în mod similar înfrângerii rezistenţei la insulină din debutul brutal al diabetului cu insulină. Hiperglicemia ca factor de risc al rezistenţei la GLP-1 este un fenomen de luat în calcul în practică. Un alt subiect cu referire concretă în prezentarea doctorului Schmidt este gastropareza diabetică, care nu pare a fi major influenţată de efectele analogilor GLP-1. De asemenea, Schmidt s-a referit la hiperamilazemia ce nu semnifică pancreatită, în special în contextul unor medicaţii (de exemplu diureticele) sau a apariţiei lipomatozei pancreatice care nu generează pancreatită.

Un alt concept nou şi surprinzător în conferinţa ADIT 2014 este hipoglicemia ca factor de risc aterosclerotic, fenomen încă insuficient cunoscut. În raport cu acest aspect, s-a ridicat întrebarea dacă efectele protective ale GLP-1 nu sunt, în acest sens, anihilate de lipsa de acţiune la glicemii mici, care declanşează secreţie de glucagon (inhibată de analogii GLP-1). Se pare că acest mecanism nu joacă un rol clinic semnificativ.

Despre nutriţia în diabet a discutat Andreass Pfeiffer de la Institutul German de Nutriţie. Rolurile antiinflamatorii ale dietelor cu indice glicemic scăzut sau rolul pozitiv al fibrelor alimentare sunt clasice (efecte pe proteina C reactivă sau PAI-1) şi reflectate în recomandările actuale. Un efect interesant documentat prin cercetări ştiinţifice (Weikert et al) este că fibrele insolubile din ovăz anihilează rezistenţa la insulină indusă de dietele hiperproteice (efect măsurat în studiul Diogenes). Ca şi cuantificare a efectelor dietelor hiperproteice, efectul de scădere a hemoglobinei glicozilate măsurat în metaanalize este de 0.3-0.5%.

Un alt subiect de actualitate în contextul descoperirii noilor clase terapeutice din diabet este analiza sulfoniloureicelor, terapie clasică a diabetului, utilizată de câteva decenii. Tema a fost abordată de Dr. Anca Cerghizan de la Centrul de Diabet Cluj.

În loc de concluzii, temele de actualitate în diabetologie rămân efectele cardiovasculare ale afecţiunii şi tratamentelor, progresele cu privire la descoperirea mecanismelor bolii, şi utilizarea practică a arsenalului terapeutic actual, de la numeroasele clase non-insulinice cu beneficiile şi riscurile lor până la ultimele generaţii de insuline şi noile combinaţii cu analogi de GLP-1.

Fotografii de la eveniment aici.

Autor: Dr. Adrian Copcea, Diabetologie Asteco, Cluj-Napoca. Publicat: 8 aprilie 2014.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...