A 6–a Conferinţă
internaţională “Advances in Diabetes and Insulin Therapy” (ADIT 2014) s-a
desfăşurat în perioada 3-5 aprilie la Belgrad (Serbia). Programul ştiinţific a cuprins teme de
actualitate în terapia diabetului zaharat, inclusiv revizuirea datelor actuale
cu privire la noile tratamente ale diabetului: terapiile incretinice şi
inhibitorii de SGLT-2. Impresiile “la cald” se referă la conferinţe pe care
le-am apreciat în mod deosebit, şi asupra cărora mă refer în cele ce urmează.
Despre diabet cunoştinţele
încă se acumulează, iar noile terapii dezvăluie mecanisme care ar putea duce în
viitor la tratarea cauzelor profunde ale bolii: rezistenţa la insulină şi
pierderea treptată a capacităţii de producţie a insulinei în celulele beta
pancreatice. Astfel de mecanisme de bază încă se descoperă, şi datele concrete
privind remisiunea (“vindecarea”) diabetului prin chirurgia obezităţii sau
efectele terapiei cu analogi de hormoni gastrointestinali vin să aducă noi
ipoteze cu privire la cauzele acestei boli complexe.
În această ordine de
idei, semnalez conferinţa de excepţie a profesorului Antionio Ceriello (Barcelona), o conferinţă care se întoarce la bazele
fenomenelor metabolice şi cardiovasculare. Cercetările profesorului Ceriello
pleacă de la întrebări de bază: de ce există receptori ai hormonilor
gastrointestinali în inimă? De ce apare rezistenţa la insulină? Răspunsurile
vin coerent şi susţinute de cercetarea fundamentală. Astfel de concluzii
formulate de Ceriello sunt următoarele: ateroscleroza este un fenomen prandial.
Cu alte cuvinte alimentele ne duc în mod special la infarct, iar momentele de
masă sunt cele mai vulnerabile momente metabolice. Altă concluzie este că
rezistenţa la insulină este de fapt un fenomen de apărare a organismului
împotriva stresului cauzat de glucoză şi acizii graşi liberi, cu alte cuvinte
stresul oxidativ. Practic muşchii, adipocitele şi ficatul se apără de
agresiunea glucozei prin acest fenomen central în bolile metabolice şi
cardiovasculare. Ca şi noutate, analogii de GLP-1 au dovedit că îmbunătăţesc
funcţia inimii după infarct, susţinând ipoteza aterosclerozei postprandiale.
O altă prezentare
notabilă, susţinută de Wolfgang Schmidt, hepatolog şi diabetolog, s-a referit
la terapiile moderne ale diabetului, punând in discuţie mecanisme interesante
de legătură între obezitate, diabet şi saţietate. Astfel, de remarcat sunt
efectele analogilor de GLP-1 pe grăsimea viscerală, via mecanisme clasice de
tipul activării neuronilor din area postrema şi nucleul tractului solitar (ştiut
fiind că nervul vag activează în periferie receptorii de GLP-1). Un mecanism
notabil, care se alătură fenomenelor clasice de rezistenţă la insulină şi
leptină, este recent descoperita rezistenţă la GLP-1 care poate fi înfrântă tot
cu GLP-1, în mod similar înfrângerii rezistenţei la insulină din debutul brutal
al diabetului cu insulină. Hiperglicemia ca factor de risc al rezistenţei la
GLP-1 este un fenomen de luat în calcul în practică. Un alt subiect cu referire
concretă în prezentarea doctorului Schmidt este gastropareza diabetică, care nu
pare a fi major influenţată de efectele analogilor GLP-1. De asemenea, Schmidt s-a
referit la hiperamilazemia ce nu semnifică pancreatită, în special în contextul
unor medicaţii (de exemplu diureticele) sau a apariţiei lipomatozei pancreatice
care nu generează pancreatită.
Un alt concept nou şi
surprinzător în conferinţa ADIT 2014 este hipoglicemia ca factor de risc aterosclerotic,
fenomen încă insuficient cunoscut. În raport cu acest aspect, s-a ridicat
întrebarea dacă efectele protective ale GLP-1 nu sunt, în acest sens, anihilate
de lipsa de acţiune la glicemii mici, care declanşează secreţie de glucagon (inhibată
de analogii GLP-1). Se pare că acest mecanism nu joacă un rol clinic
semnificativ.
Despre nutriţia în
diabet a discutat Andreass Pfeiffer de la Institutul German de Nutriţie. Rolurile antiinflamatorii ale dietelor cu indice glicemic scăzut
sau rolul pozitiv al fibrelor alimentare sunt clasice (efecte pe proteina C
reactivă sau PAI-1) şi reflectate în recomandările actuale. Un efect interesant
documentat prin cercetări ştiinţifice (Weikert et al) este că fibrele
insolubile din ovăz anihilează rezistenţa la insulină indusă de dietele
hiperproteice (efect măsurat în studiul Diogenes). Ca şi cuantificare a
efectelor dietelor hiperproteice, efectul de scădere a hemoglobinei glicozilate
măsurat în metaanalize este de 0.3-0.5%.
Un alt subiect de
actualitate în contextul descoperirii noilor clase terapeutice din diabet este
analiza sulfoniloureicelor, terapie clasică a diabetului, utilizată de câteva
decenii. Tema a fost abordată de Dr. Anca Cerghizan de la Centrul de Diabet
Cluj.
În loc de concluzii,
temele de actualitate în diabetologie rămân efectele cardiovasculare ale
afecţiunii şi tratamentelor, progresele cu privire la descoperirea mecanismelor
bolii, şi utilizarea practică a arsenalului terapeutic actual, de la
numeroasele clase non-insulinice cu beneficiile şi riscurile lor până la
ultimele generaţii de insuline şi noile combinaţii cu analogi de GLP-1.
Fotografii de la
eveniment aici.
Autor: Dr. Adrian
Copcea, Diabetologie Asteco, Cluj-Napoca. Publicat: 8 aprilie 2014.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu